Sigla FONPCRO

Directioneaza 2%
  • Doneaza 2%
Main Menu

Concurs de Desene si Afise

Dragi copii,

Cu ocazia aniversării a 21 de ani de la ratificarea de către România a Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului vă invităm să participaţi la un Concurs de Desene şi Afişe pe tema Drepturile Copilului. Acest concurs reprezintă atât o modalitate de a vă recompensa pentru eforturile depuse în vederea apărării propriilor drepturi, cât şi o oportunitate de a ne transmite mesajele voastre pe tema drepturilor copiilor prin desene şi afişe.

Convenţia cu Privire la Drepturile Copilului este unul dintre cele mai cunoscute şi mai importante documente semnate de către majoritatea ţărilor din lume. Participând la acest concurs veţi avea ocazia să aflaţi mai multe despre drepturile pe care le aveţi şi mai ales veţi avea oportunitatea de a vă exprima opinia asupra acestui subiect. Astfel, vă invităm să alegeţi un drept din Convenţie pentru a-l ilustra prin afiş sau desen. Puteţi folosi doar imagini sau puteţi opta să vă scrieţi opinia în cadrul desenului, al afişului prin intermediul personajelor. În cazul în care aveţi nevoie de inspiraţie puteţi să citiţi încă o dată Convenţia privind Drepturile Copilului. Este important ca mesajul transmis prin desen sau afiş să fie unul legat de respectarea sau nerespectarea unui drept.

Concursul se va derula în perioada noiembrie -  decembrie 2011. Aşteptăm desenele voastre până la date de 16 noiembrie 2011, ulterior acestei date, juriul va analiza lucrările trimise şi va desemna câştigătorii.

Concursul se desfăşoară pe două categorii: o primă categorie adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani, şi o a doua categorie adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.

Sunt eligibile pentru concurs desenele folosind orice tehnică de desen (grafică, acuarelă, etc.) în format A2. Afişele pot conţine desene şi texte scrise de către copii cu referinţă la drepturile copilului.

Câştigătorii pentru fiecare categorie vor fi desemnaţi după următoarele criterii: relevanţa lucrării pentru tema concursului; calitatea tehnică/ artistică a lucrării; inovaţie, originalitate şi creativitate; respectarea metodologiei concursului şi trimiterea datelor solicitate.

Premiile oferite în concurs sunt atât o formă de recunoaştere publică a implicării copiilor în apărarea şi promovarea propriilor drepturi, cât şi recompensarea valorii creative a lucrărilor primite prin acordarea a trei premii (locul I, II şi III) pentru fiecare din cele două categorii ale Concursului de Desene şi Afişe.

Pentru mai multe detalii cu privire la acest concurs vă rugăm să consultaţi „Metodologia de organizare a Concursului de Desene şi Afişe” pe pagina web a FONPC – www.fonpc.ro.

Pentru mai multe informaţii în legătură cu acest concurs, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de email Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , telefon/ fax: 021/320 80 65, 021/326 84 58. Persoană de contact: Mihaela Gîrleanu.

Vă dorim mult succes şi inspiraţie în realizarea lucrărilor!

 
Newsletter
Abonare newsletter (lista)


Primeşte HTML?

Poze ultimul eveniment