Atasamentul este o puternica forma de legatura afectiva si exista in forma embrionara inca de la nou nascut.
Conform teoriei atasamentului, toti copii se ataseaza de persoanele cu responsabilitati de ingrijire, indiferent de felul in care sunt tratati. 

Copilul se naste cu un set de tipare de comportament caracteristice speciei om. Scopul atasamentului este obtinera si pastrarea sigurantei. Aceasta siguranta inseamna la inceput supravietuire urmand ca mai apoi sa se rafineze si sa capete noi intelesuri mai indepartate de supravietuirea imediata.

In copilarie, atasamentul se formeaza initial fata de parinti urmand ca mai apoi sa se dezvolte in cursul adolescentei si a restului existentei prin intermediul unor legaturi noi.

Capacitatea de a acorda si de a cauta protectie este una din principalele caracteristici ale unei functionari sanatoase. In mod asemanator, capacitatea copilului de a fi deschis spre nou, de a explora izvoraste tot din legaturile afective securizante din mica copilarie pentru inceput si copilarie si adolescenta mai apoi. Desigur ca este de preferat ca tratamentul sa fie adecvat, ca ingrijirea sa fie completata de un comportament de atasament si copilul sa se simta suficient de securizat incat sa poata explora lumea din jur pornind de la o baza sigura. Asta presupune din partea copilului sa interiorizeze mama, sa o conserve in el. Nu este insa necesar ca mama (sau persoana care ofera ingrijire) sa faca tot ceea ce este omeneste cu putinta pentru a oferi maximum de siguranta, grija si atentie. O mama buna este aceea care ofera suficient copilului incat acesta sa dezvolte un atasament securizant. Alfel spus, o mama buna este aceea care este suficient de buna pentru copilul ei. Atasamentul copilului fata de alte persoane care-l ingrijesc poate compensa in unele conditii atasamentul nesecurizat fata de parinti sau chiar lipsa acestuia. Asa se si intampla adesea cu copii abandonati, institutionalizati sau adoptati. 

Teoria tasamentului a fost dezvoltata de John Bowlby (1908 - 1990) si elaborata ca trilogie a sistemului biocomportamental.

Bowlby descrie atasamentul ca un dublu proces, complex, in care copilul devine legat emotional de mebrii familiei sale, de obicei de mama, tata, frati, in ordinea descrescatoare a intensitetii trairii afective.

Atasament sigur se dezvolta atunci cand individul are incredere in disponibilitatea parintilor. El stie ca parintii vor fi langa el si il vor sustine in cazul in care va avea probleme. De aceea copilul se simte capabil sa exploreze lumea sa caute si sa incerce lucruri noi.

Atasamentul angoasat ambivalent se dezvolta atunci cand individul nu este sigur pe protectia si disponibilitatea parintilor de a-l ajuta daca va avea nevoie. Copilul se „agata" si cere atentie tot timpul. Are dificultati in a explora lumea externa si se arata angoasat. Aceasta se datoreaza faptului ca uneori parintele este disponibil uneori nu. Cel mai adesea parintele se foloseste de amenintarea cu separatia sau abandonul in scop „didactic".

Atasamentul evitant presupune o lipsa de incredere in faptul ca atunci cand va cere ingrijiri va si gasi ba din contra, crede ca va fi respins. Se intampla adesea ca aceste persoane odata ajunse mature vor avea un fals Eu, si nu se vor bucura de dragoste si sprijin din partea celorlalti. In primul rand pentru ca nu vor cauta aceste lucruri. Rejectile repetate sau institutionalizarea din copilarie il pot transforma intr-o persoana izolata, ostila sau chiar antisociala.