Există bune tratamente intrafamiliale sau nu?

Este o întrebare pe care o repetăm deseori. Ne-am obişnuit să vorbim despre maltratarea copilului, dedespre abuz, neglijare şi exploatare şi vorbim mai puţin despre bunele tratamente. Mass-media promovează zilnic exemple de violenţă asupra copilului şi nu numai ignorând complet exemplele pozitive, exemplele de bune tratamente pentru copi în familie şi societate.

Bunele tratamente în familie sunt definite de către Suzanne Robert-Ouvray, Dr. În psihologie clinică şi psihoterapeut, ca fiind starea de bine, de sănătate a relaţiei părinţi – copii.

Obişnuim să spunem că bunele tratamente pentru un copil înseamnă contrariul maltratării copilului, să nu-l agresăm, să nu-l ignorăm, să nu-l exploatăm sau să ironizăm sau minimalizăm sentimentele şi emoţiile lui, să nu-l utilizăm ca pe un obiect sexual sau ca pe un obiect de joacă sau consolare.

Dacă „binetraitance" este antidotul violenţei educative însemană că natura sa este de origine pozitivă. A bine trata un copil însemnând a-l: respecta, proteja, a-i satisface nevoile (bazale, de libertate, de limite, de recunoştere, de tandreţe şi în debutul vieţii sale de psihomotricitate.)

A trata bine un copil însemnă a-l învăţa să se iubească, să iubească statutul său de fiinţă umană.

Prima etapă a bunelor tratamente pentru copil constă în a recunoaşte şi respecta nevoile sale fundamentale şi satisfacerea lor minimală. Nesatisfacerea lor duce la frustrări.
Frustrări care nu pot fi de fiecare dată suprimate deşi mulţi părinţi încearcă să evite frustrările copiiilor  lor.

A doua etapă a bunelor tratamente ar fi cea a limitelor. La începutul vieţii sale copilul este bulversat de stimulii externi sau interni care nu au un sens pentru el, stimuli pe care nu-i înţelege de fiecare dată. Cuvintele, gesturile, comportamentele părinţilor sunt cele care îl vor ajuta pe copil să cunoască mediul înconjurător, lumea în care trăieşte. Pentru ca micul copil că cunoască în mod realist lumea are nevoie de limite, limite pe care părinţii le pot percepe şi transmite copilului.

Este important în cadrul bunelor tratamente pentru copil să acordăm copilului dreptul să-şi exprime toate sentimentele: de agitaţie, iritare, gelozie, tristeţe, bucurie, excitaţie etc. Luând în considerare înţelegerea sentimentelor copilului implică şi  înţelegerea plângerilor sale, a nemulţumirilor.

Pentru a educa un copil nu este nevoie de violenţă dar e bine să ştim că nu vom putea feri copilul întodeauna de violenţă. Ideea nu este aceea de a suprima violenţa care este inerentă finţei umane şi formelro noastre de conştiinţă ci de a o repera, de a o tolera într-o anumită măsură şi a o gestiona.

Bunele tratamente nu protejează copilul de traumele vieţii dar aduce în prim plan conştiinţa de a exista de a fi om şi pune în prim plan copilăria ca bază şi fundament al dezvoltării.