OBIECT
Acest document reprezintă Raportul de Activitate al Federaţiei ONG-urilor pentru Protecţia Copilului şi cuprinde principalele activităţi desfăşurate, precum şi progresele înregistrate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2005.
PRINCIPALELE EVENIMENTE
- 11 – 12 februarie 2005 - Seminarul Zilele parterneriatelor franco-române – Forumul actorilor din domeniul protecţiei copilului şi familiei
- 8 aprilie 2005 – Adunarea Generală a Federaţiei”
- 17 – 20 noiembrie 2005 – Festivalul de film “Privind copiii” (“Facing children”)
- 16 – 17 decembrie 2005 – Zilele Federaţiei
DEZVOLTARE INSTITUŢIONALĂ
Pe parcursul anului 2005, Federaţia a fost o prezenţă activă la reuniunile Grupului executiv al Grupului la Nivel Inalt, de pe lângă Primul Ministru. In luna aprilie 2005, a fost prezentată Grupului activitatea Federaţiei. Pe tot parcursul anului, Grupul la Nivel inalt a fost informat în legătură cu principalele activităţi ale Federaţiei sau ale organizaţiilor membre.
Comunicare internă
Organizaţiile membre au fost informate cu regularitate despre: oportunităţi de finanţare, modificări legislative, evenimente importante. Prin activităţile legate de programul “Enfance Roumanie”, secretariatul Federaţiei a vizitat servicii oferite de membri sau alte ONGuri copiilor şi familiilor şi a organizat întâlniri locale între ONGuri, autorităţi locale şi reprezentanţi ai instituţiilor publice. Aceste întâlniri au contribuit la consolidarea imaginii FONPC la nivel local dar şi la consolidarea relaţiilor membrilor cu autorităţile locale şi cu alte ONGuri.
Comunicarea externă
Prin legăturile sale cu reţelele europene şi regionale, Federaţia furnizează informaţii membrilor în legătură cu evenimente europene şi regionale, oportunităţi de finanţare, cooperare, schimburi de specialişti, voluntari, acţiuni care interesează tinerii.
In cursul anului 2005, Federaţia a fost invitată să participe în câteva rânduri la Cafeneaua ONG, organizată la Institutul Francez de CENTRAS, pentru a prezenta experienţa sa în domeniul dezvoltării de reţele.
La Forumul ONG din luna iunie 2005, directorul executiv a fost invitat să facă o prezentare intitulată “Reţele ONG – o şansă în plus pentru integrare”.
Federaţia a participat la reuniunea organizată de FDSC cu ocazia vizitei în România a Platformei sociale europene” în septembrie 2005. Cu această ocazie, un reprezentant al ESAN (European Social Action Network) s-a întâlnit cu un grup de ONGuri membre ale Federaţiei pentru un schimb reciproc de informaţii.
Noi membri
In cursul anului 2005 la Federaţie au aderat încă 5 organizaţii. Trebuie menţionat că în procesul de adeziune de noi membri, programul “Enfance Roumanie” a avut o contribuţie importantă. Cu ocazia Adunării Generale din decembrie 2005 (cu ocazia Zilelor Federaţiei) au fost excluse 4 organizaţii (CRIPS şi SOS Ajutaţi Copiii Lipova, la cerea acestora şi Alternative şi ARAC pentru lipsă de activitate. Numărul total al membrilor este în prezent de 59.
In cursul anului 2005 au continuat negocierile privind unificarea cu Federaţia ProChild. O informare la zi şi o dezbatere pe această temă vor face obiectul unui punct pe Agenda Adunării Generale.
La începutul anului 2006, Federaţia a fost obiectul unei evaluări privind capacitatea instituţională efectuată de World Learning (Civil Society Strengthening Program). Rezultatul a fost foarte bun, Federaţia fiind cotată în faza de consolidare (penultima dintr-o scală de 4 (debut, dezvoltare, consolidare şi maturitate). Pentru multe din componentele analizei, Federaţia a fost considerată în fza de maturitate. Raportul acestei analize este disponibil în format electronic.
PROIECTE SPECIFICE
4.1. Programul Colectiv “Enfance Roumanie” (PCER)
Programul “Enfance Roumanie” reprezintă cel mai mare program pe care Federaţia l-a derulat în anul 2005. In urma procesului de capitalizare şi a discuţiilor care au avut loc în luna februarie 2005 cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe Francez şi cu partenerii francezi, el va continua pentru încă trei ani. Noul program este intitulat PROCOPIL.
1. 1. Proiecte inovatoare pentru copii si familii in dificultate
In cadrul Fondului pentru proiecte inovatoare, în cursul anului 2005 a continuat monitorizarea şi evaluarea celor 8 proiecte finanţate în runda a treia. Numărul total de proiecte finanţate din acest fond a fost de 26.
Pentru a facilita dezvoltarea de noi parteneriare, comunicarea între organizaţiile finanţate dar şi cu autorităţile locale precum şi pentru a realiza monitorizarea şi evaluarea proiectelor, Federaţia a organizat două întâlniri la nivel local, una la Zalău, în perioada 3 – 4 iunie având ca temă Serviciile rurale pentru copii şi familii în dificultate iar cea de a doua la Bucureşti, în perioada 10 -11 iulie având ca temă Serviciile pentru copiii cu handicap.
Intâlnirea de la Zalău a fost găzduită de Societatea handicapaţilor Zalău. Au fost vizitate serviciile oferite de această organizaţie, Centrul de zi Măierişte. (proiect finanţat din acelaşi fond), Serviciul social Sfinţii Apostoli din Simleul Silvaniei şi au fost organizate întâlniri cu reprezentanţi ai Direcţiilor de Protecţie a Copilului, Direcţiilor de asistenţă socială, prefecturii şi primăriilor din Zalău şi Măierişte. La acest schimb de experienţă au participat 25 de persoane.
Schimbul de experienţă organizat la Bucureşti, a fost găzduit de organizaţia Equilibre. Au fost vizitate Centrul de zi Aurora şi serviciile oferite de organizaţia Trebuie. Au participat 25 de personae, reprezentanţi ai ONGurilor. Direcţiilor de Protecţie a copilului din Bucureşti şi ai ANPDC.
In perioada 27 mai – 2 iunie 2005, Federaţia a vizitat proiectul organizaţiei Slujirea Vieţii, Iaşi, cu ocazia evenimentului organizat de aceasta “Săptămâna uşilor deschise pentru copilul cu dizabilităţi”. Cu această ocazie a avut loc o Conferinţă de presă în cadrul ceia a fost prezentat Programul “Enfance Roumanie”.
4.1.2. Crearea Centrului de resurse de formare pe lângă FONPC
In cursul anului 2005, partenerul francez al FONPC s-a schimbat, noul partener fiind. Ligue de l’Enseignement du Calvados. Cu această ocazie a fost schimbată filozofia proiectului. Cei doi parteneri au decis ca noul centru să fie un Centru de resurse de formare care să inventarieze formările oferite de membrii Federaţiei şi să sprijine activitatea acestora. In plus, Federaţia şi propune prin acest proiect să ofere formări de formatori pe teme transversale, cum sunt: drepturile copilului, interculturalitate, cetăţenie europeană.
In cadrul proiectului s-a realizat o primă formare de formatori pe tema „Afaceri europene, interculturalitate, lupta împotriva discriminării” în două sesiuni succesive (mai şi iunie 2005) la care au participat 14 persoane, reprezentanţi din diverse organizaţii membre ale Federaţiei.
In completarea acestui proiect, Federaţia a demarat la sfârşitul anului 2005, un proiect de formare pe drepturile copilului, parte a unui proiect regional „Leave No Child Out”, finanţat de Comisia Europeană şi UNICEF.
1. 3. . Fondul de susţinere pentru reţele regionale (FARD)
In cadrul acestui fond, care îşi propune realizarea de reţele multiactori la nivel regional, au fost selecţionate şi finanţate 4 proiecte, propuse de: SCOP, Timişoara, Conexiuni, Deva, FRCCF, Satu Mare şi Sprijiniţi Copiii, Alba Iulia.
4. 1 4. Campania “Rupeţi tăcerea”
In cadrul Campaniei “Rupeţi tăcerea” a fost realizat al treilea volet al Ghidului pentru profesionişti “Intervenţia în cazul copilului victimă a abuzului şi neglijării”. El a fost difuzat aceloraşi destinatari ca pentru primele volete
4.2. Programul PROCOPIL
Programul PROCOPIL este o continuare a Programului Colectiv Enfance Roumanie. Finanţat de Ministerul Afacerilor Externe Francez, Programul are o durată de trei ani, cu o valoare anuală de 600 000 EUR. In luna septembrie 2005 a fost demarată o fază prgătitoare care va dura până în luna iunie 2006.
Programul are mai multe componente:
- Componenta Proiecte: două fonduri de finanţare pentru ONGuri: FSID (fond pentru susţinerea de iniţiative departamentale) – pentru proiecte de servicii la nivel judeţean şi FARD pentru susţinerea de reţele departamentale multiactori. Redactarea Termenilor de referinţă şi lansarea FSID a avut loc la sfârşitul anului 2005.
- Componenta Centru de resurse de formare
- Componenta Pledoarie pentru delegarea serviciilor publice către ONGuri
- Componenta extindere regională – replicarea modelului FONPC în Moldova şi Bulgaria. La sfârşitul anului 2005 au avut loc primele misiuni exploratorii în Moldova (septembrie) şi Bulgaria (decembrie).
- Componenta Coordonare. Coordonarea este asigurată în România de FONPC şi în Franţa de Solidarite Laique.
4.5. Proiectul Grundtvig 4 –“ Formare fără frontiere”
Este un proiect care încearcă să găsească modalităţi de formare pentru tinerii marginalizaţi, aceste modalităţi de formare fiind bazate pe ascultarea opiniei beneficiarilor. Ca orice proiect Grundtvig 4, are ca scop şi crearea unei reţele europene de organizaţii interesate de astfel de formări. In cadrul proiectului au avut loc următoarele întâlniri: Madrid, martie 2005 (FONPC şi Apel), Paris, septembrie 2005 (FONPC).
In luna ianuarie 2005, a avut loc la Bucureşti, la sediul FONPC reuniunea coordonatorilor naţionali din cadrul programului.
In cursul anului 2005, prima parte a proiectului s-a încheiat cu o Conferinţă care a avut loc la Parlamentul European la Bruxelles la care au participat 2 reprezentanţi FONPC şi 2 reprezentanţi ai Serviciului Apel (Fundaţia Parada).
Comisia Europeană a aprobat continuarea Programului pentru încă 2 ani. Acest proiect este o bună sursă de informare şi partenariat pentru Centrul de resurse de formare al Federaţiei.
4.6. Proiectul BETSI
Proiectul al cărui aplicant este Primăria din Barcelona – Serviciul social, are drept obiectiv găsirea unui model de parteneriat între organizaţii neguvernamentale – autorităţi locale şi firme private în vederea prevenirii excluderii sociale pentru grupuri defavorizate. In acest proiect Federaţia a inclus Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor.
Proiectul s-a încheiat la sfârşitul anului 2005. Reuniunea finală a avut loc la Barcelona, în noiembrie 2005 (FONPC şi FDP). Au fost redactate rapoartele finale.
Proiectul este o sursă de informare pentru un viitor proiect al Federaţiei în partenariat cu FDP privind responsabilitatea socială a sectorului profit.
4.7. Alte proiecte
In cursul anului 2005, Federaţia a redactat şi depus trei proiecte: un proiect de informare pe teme europene în cadrul fondului Europa (în aşteptare), un proiect Matra (respins) şi un proiect de construire de reţele România - Bulgaria, în partenariat cu FDP şi aprobat de Comisia Europeană. Acesta din urmă a demarat la începutul anului 2006.
4.8. Zilele Federaţiei
Evenimentul a fost organizat în zilele de 16 – 17 decembrie 2005 la Institutul Francez din Bucureşti şi a marcat aniversarea celor 8 ani de la înfiinţarea Federaţiei.
Evenimentului şi-a propus să dezbată o temă “fierbinte“ din domeniul protecţiei copilului şi să promoveze serviciile pe care ONG-urile membre ale Federaţiei le oferă copiilor şi familiilor.
Prima zi a fost dedicată dezbaterii publice şi atelierelor de lucru având ca temă: “O nouă formă de abandon - copiii românilor care muncesc în străinătate”. Subiectul s-a bucurat de mult interes. Au fost prezentate : date oficiale din partea ANPDC, un studiu al OIM privind caracteristicile persoanelor care migrează pentru muncă din România, un studiu efectuat de FRCCF Satu mare şi UNICEF privind migraţia tinerilor din Tara Oaşului, experienţa unei profesoare din Zalău, experienţele unor ONGuri care au servicii pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate (Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău şi Conexiuni), experienţa unui copil care frecventează Centrul de zi Sfântul Dimitrie.
Atelierele de lucru au făcut unele recomandări. Evenimentul a fost intens mediatizat şi în ianuarie 2005, ANPDC a prezentat un proiect de iniţiativă legislativă prin care cei care pleacă la muncă în străinătate să facă o declaraţie notarială privind condiţiile în care îşi lasă copiii acasă.
Ziua de 17 decembrie 2005 a fost dedicată membrilor Federatiei, care au participat la o competiţie intitulată “Lecţia de marketing”. In concurs s-au înscris 11 organizaţii care au prezentat în faţa juriului alcătuit din 5 reprezentanţi ai sectorului privat , planuri de marketing: Fundaţia Conexiuni, Asociaţia Equilibre, Fundaţia « Ingerii Speranţei », Fundaţia « Copiii Nostri », Fundaţia « Un copil O Speranţă », Asociaţia « Sinergii », Asociaţia «Filantropia Ortodoxă, Fundaţia PARADA, Fundaţia « Hrăniti Copiii », Organizaţia « Salvaţi Copiii », Fundaţia « Sfântul Dimitrie ».
S-au acordat 3 premii oferite de Carrefour Orhideea.
PREMIUL I : Fundaţia PARADA, Serviciul APEL – Un Aparat Foto Digital
PREMIUL II : Fundaţia « Hrăniţi Copiii » - O Imprimantă Color
PREMIUL III : Organizaţia « Salvaţi Copiii » - Produse De Papetarie
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI : Fundaţia « Un Copil o Speranţă » şi Fundaţia « Sfântul Dimitrie » - spaţiu de publicitate pentru proiectele organizatiei în revistele « Ioana » şi « Ioana. Copilul meu ».
În cadrul acestui eveniment copiii Fundaţiei PARADA au prezentat un spectacol de circ. Cadourile pentru ei au fost oferite de Oriflame România.
4.9. Zilele parterneriatelor franco-romane
In perioada 11 – 12 februarie 2005, a fost organizat, seminarul Zilele parterneriatelor franco-române – Forumul actorilor din domeniul protecţiei copilului şi familiei găzduit de Institutul Francez din Bucureşti.
Forumul a avut ca obiective promovarea acţiunilor şi partenerilor Programului Colectiv Enfance Roumanie şi întărirea rolului federator al FONPC în domeniul protecţiei copilului, poziţionarea sectorului neguvernamental şi afirmarea rolului său în implementarea pachetului legislativ din domeniul protecţiei copilului, atragerea de noi parteneri şi elaborarea de strategii şi propuneri concrete în vederea continuării pe baze solide a unui nou program colectiv în domeniul protecţiei copilului, tinerilor şi familiei.
Au participat aproximativ 100 de actori români şi francezi implicaţi în protecţia copilului, reprezentanţi ai organizaţiilor partenere române şi franceze ale PCER, ai organizaţiilor beneficiare ale fondurilor de susţinere din cadrul PCER (Proiecte inovatoare pentru copii şi familii în dificultate şi Fondului de susţinere a reţeleor regionale) şi ai organizaţiilor membre FONPC, reprezentanţi ai altor organizaţii neguvernamentale române şi internaţionale, instituţii şi organisme naţionale şi internaţionale cu atribuţii în protecţia copilului, instituţii şi autorităţi publice la nivel local şi naţional.
Pe durata celor două zile au fost discutate în plen şi pe ateliere teme actuale din domeniul protecţiei copilului şi familiei - politica de protecţie a copilului în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, modalităţi comune de acţiune organizaţii neguvernamentale – instituţii publice şi rolul societăţii civile în punerea în practică a noii legislaţii în protecţia copilului, parteneriatul multiactori la nivel european, locul României în cadrul parteneriatelor europene, cooperarea descentralizată şi protecţia copilului.
4.10. Implicarea în Reţeaua Regională ONG/UNICEF pentru Copil (RNC)
Incepând cu 1 ianuarie 2005, Federaţia a încetat să deţină Secretariatul Reţelei Regionale ONG/UNICEF pentru Copil din Tările Europei Centrale şi de Est, Comunitatea Statelor Independente şi Tările Baltice (RNC). Urmând procesul firesc, stabilit între parteneri, prin care Secretariatul va fi deţinut prin rotaţie de reţelele naţionale, acesta a fost stability în Azerbadjan.
La Adunarea Generală a RNC, care a avut loc la Sofia, în mai 2005, Directorul executiv a prezentat un Raport privind activitatea Federaţiei şi un Raport pentru ultima perioadă a Secretariatului la Bucureşti.
4.11. Implicarea în Reţeaua Europeană de Acţiune Socială (ESAN)
In cursul anului 2005, Federaţia a fost realeasă în Consiliul de Administraţie al ESAN, în persoana directorului executiv.
In cadrul ESAN, Federaţia este considerată un model de bună practică şi o resursă pentru dezvoltarea ESAN datorită conexiunilor pe care le are în Europa Centrală şi de Est şi în Comunitatea Statelor Independente.
Federaţia şi serviciul Apel sunt implicate în proiectul “Formare fără excludere” al ESAN în timp ce ESAN este implicat în proiectul comun al Federaţiei cu Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor privind construirea de reţele Bulgaria – România. De menţionat că partenerul bulgar în acest proiect este reprezentantul RNC în Bulgaria.
RESURSE UMANE ŞI MATERIALE
In cursul anului 2005, începând cu 1 martie, Federaţia a angajat un nou coordonator de programe.
In a doua jumătate a anului 2005, Coordonatorul programului Enfance Roumanie a intrat în concediu de maternitate ceea ce a afectat destul de mult activitatea Federaţiei.
Cheltuielile totale ale Federaţiei în anul 2005 au fost 5 327 450 000 lei (aproximativ 148 000 EURO).
RELAŢIILE CU ALŢI PARTENERI
Federaţia are în continuare relaţii bune cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Reprezentanţi ai ANPDC au fost prezenţi la principalele evenimente organizate de FONPC, la Comitetele tehnice din cadrul programului Enfance Roumanie, la întâlnirile tematice organizate în cadrul aceluiaşi program şi la selecţia proiectelor inovante din cadrul programului “Enfance Roumanie”.
In cursul anului 2005, Federaţia a fost prezentă la majoritatea reuniunilor Grupului executiv al Grupului la nivel înalt.
Ca şi în anii trecuţi UNICEF a continuat să fie unul dintre partenerii privilegiaţi ai Federaţiei. Pe lângă participarea la manifestările organizate de Federaţie, UNICEF a sprijinit FONPC în realizarea broşurii “Discriminarea ucide vise”.
Legăturile cu Ambasada Franţei la Bucureşti au continuat să se consolideze. Ambasada a susţinut organizarea Zilelor Fedraţiei în decembrie 2005, a Seminarului Parteneriatele româno-franceze şi a avut o contribuţie activă în derularea Programului Colectiv “Enfance Roumanie”.
Colaborarea cu Federaţia ProChild a continuat, făcându-se paşi din ce în ce mai concreţi în procesul de unificare a celor două Federaţii.
SURSE DE FINANŢARE
Principalii finanţatori ai Federaţiei în anul 2005, au fost: Ministerul Afacerilor Externe Franţa, Comisia Europeană, UNICEF, Fundaţia Regele Baudouin din Belgia.
STRÂNGERE DE FONDURI
In afara proiectelor depuse şi care au fost menţionate la punctul 4.7. cu ocazia Zilelor Federaţiei au fost realizate primele sponsorizări din partea unor companii private.
CONSTRÂNGERI ŞI OPORTUNITĂŢI
Având în vedere Planul de Acţiune, al Federaţiei pentru anul 2005 putem spune că unele obiective propuse nu au fost îndeplinite. Fluctuaţia şi lipsa de personal, în raport cu multitudinea de proiecte sunt cauza majoră pentru multe nerealizări.
In cursul anului care a trecut, Federaţia a continuat să câştige în imagine. Procesul va trebui să continue şi presa va trebui mult mai mult implicată în demersurile pe care Federaţia îşi propune să la facă. Un pas important în relaţia cu presa a fost făcut cu ocazia Zilelor Federaţiei şi procesul va trebui să continue.
Considerăm, că punerea în aplicare a Programului PROCOPIL va aduce un plus de credibilitate Federaţiei şi un support important pentru membri atât în plan material cât şi tehnic şi în planul relaţiilor cu parteneri locali sau internaţionali.
Unificarea cu Federaţia ProChild va conduce la consolidarea ambelor Federaţii şi va reprezenta un model de bună practică în coagularea societăţii civile din România.